M-am asezat pe terasa la Stabucks cu un Venti Caramel Hazelnut White Cream Mocca Latte si am fumat trei tigari la rand. Eram nerabdatoare. Si emotionata. Prima intalnire cu o persoana ce nu ma cunostea, dar deja ma iubea. Nu stia cum ma cheama, dar se gandise la mine si ma asteptase timp de vreo doua decenii jumate. Acum a fost momentul potrivit, atata tot. Acum, intr-o zi cam rece si vanturoasa de miercuri, am stabilit intalnirea. Mi s-a parut ca l-am vazut, asa ca mi-am ascuns privirea. Pun mana pe telefon, cineva imi raspunde, dar singurul sfat care vine este "Fii curajoasa, ce naiba!". Ma uit din nou de la terasa catre bar, nu e acolo. Poate doar mi s-a parut. Pun din nou pana pe telefon sa dau verdictul, dar in momentul acela apare. Fac din mana si peste cateva secunde primesc o imbratisare stangace.
Timp de vreo doua ore stau fata in fata cu persoana pe care o faceam responsabila de copasele mele dezvoltate si dantura proasta. Nu ma asteptam sa aflu ca si cateva urme de caracter se pot mosteni absurd. Era senzatia aceea tampita ca te cunosti de o viata, cand de fapt, chiar ar fi trebuit sa ne cunoastem de o viata. Doar doi oameni care nu se judeca, nu au nimic de reprosat, ce nu vad decat bunatate si sinceritate si care nu prea stiu de unde sa o apuce. Cu statura mea puternica m-am lovit de lasitate, lipsa de responsabilitate si egoism, ziduri pe care le-am acceptat fara sa stramb din nas. Asa cum el nu si-ar permite sa imi reproseze nimic, eu sunt prea toleranta si intelegatoare sa judec sau sa condamn. De departe, pareau doar doi indragostit la o intalnire, ea putin cam tanara pentru el, el putin cam entuziasmat si stangaci, ea doar timida si atenta.
Dar cel mai mult ma bucur ca s-a intamplat. Replica ce a strabatut seara in mod repetat din ambele directii: "Cat ma bucur ca ne-am intalnit!"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu