duminică, 19 septembrie 2010

Where are we now?

Re-set and re-wind. ”Cum am ajuns noi aici?” pare o întrebarea pe care mi-am pus-o și cu care mi-am zbătut gândurile juma' de vară.

A început cu un vin pe Lipscani (cum încep multe de altfel), cu două prietene vechi, cu o retrospectivă a ce făceam noi acum 3 ani, când abia terminasem liceul, și ce facem acum, cum ne-am schimbat, cum am evoluat (ne părea nouă) și s-a finalizat cu un pariu: care va face prima primii pași. Se pare ca eu voi divorța prima. Tragic, dar măcar va trebui să plătesc sticla aia de Pancha foarte departe. Zic.

A continuat cu o seară în care mi-am dat ultimii bani pe niște cărți și o prietenă la fel de veche îmi facea cinste cu o limonadă în Bucureștii de altă dată, în timp ce eu rulam tigări. Acum 5 ani, eu eram cea care nu credea în fidelitate și în dragoste inocentă și care cunoscuse relații serioase pe care le târâse prin noroi, în timp ce ea știa că se va căsători cu primul ei bărbat, că îl așteaptă să se întoarcă în țară, că nu îl va răni vreodată. Acum, vedeam cum roata se întorcea și dama povestea cum își alegeau mobilă din Ikea și culoarea varului, în timp ce cealată domnișoara se spovedea cum părăsise și înșelase fără resentiment și că ea nu crede și nu vrea să creadă că va mai exista ceva serios vreodată. Ah, și desigur, îl părăsise pe primul pentru că nu era destul de bun pentru ea. Între noi fie vorba, chiar nu era. Tot ea îmi spunea cu non-salanță..Lori, tu nu ai cum să te schimbi, așa ești tu. Iar eu doar nu vroiam să o cred.

Așa mă macină pe mine problema de... cum s-a ajuns aici. Ce anume te schimbă? Ce anume te desface în molecule individuale pentru ca apoi să te hidrolizeze la loc în ceva mai bun, mai rău sau doar altfel. De cele mai multe ori e ceva care te lovește în piramida nazală și îti șoptește succint că ai apucat-o pe căi greșite. Te pune la pământ și te întrebă printre dinți: cum vrei să ne luptăm: din trântă să ne trântim, ori din paloşe să ne tăiem? - Ba din trântă să ne trântim, că-i mai dreaptă. Și uite așa se schimbă natura umană din bun în rău, din rău în bun..sau doar în altceva.

Despre ce vroiam sa scriu...

Blogul acesta s-a dorit îndrăzneț în primă fază, de unde și numele... NewSexperience.. se voia un blog erotic cu multe views, cu search dat de foștii amanți, cu repulsie din partea actualelor lor prietenie, cu clinchete și zurgălăi. Pentru el s-au strâns cîteva ciorne, s-au notat câdeva nume, s-a povestit și s-a râs de întâmplări, s-au schițat grimase, amenințări, s-au dus bătălii între sexe, între cearșafuri, pe sticle de vin, pe shot-uri de tequila, pe mese de biliard, până s-a ajuns la concluzia că ar fi mult prea ingenuu, necugetat și amoral să aibă un asemena subiect de studiu, de cercetare, de desfânare, așa că totul va rămâne ca și până acum, așa cum a plecat din 2006, ca între prieteni. Peace!