Despre suflete singure

... pe care le-am intalnit in ultima perioada.
Se simteau in aer momente de rupere, de incrancenare, de agitatie peste care s-a asternut linistea. Ca o schimbare intoarsa si dezbatuta pe toate fatetele, chiar si la TV si in buncare. Persoanele ce vin in viata noastra nu vin intamplator. Si mai ales nu pleaca intamplator. Doar iti dau lectii, trimit vibratii, influenteaza la randul lor si apoi pleaca mai departe. Si nu pleaca intamplator. Iti lasa spatiu sa mergi mai departe cu experientele pe care le-ai indurat pentru a te apropia si mai mult. Si intrebarea orientativa, incotro mergi?

Daca ai avea o harta mentala a locurilor si a oamnilor pe care ii atingi, ti se pare ca mergi inainte, ca te invarti intr-un cerc de pattern-uri sau doar ai ramas pe loc? Greu de crezut ca nu faci altceva decat sa te intorci la inceputuri, sa vezi din nou cine ai fost si cum te nasti mai batran decat crezi.

Ne dorim ca stalpii cu indicatii ale drumului sa fie oameni, sau planuri, sau locuri. De fapt, ruta de pe GPS nu face decat sa schimbe atunci cand iti iese un iepure in fata, un drum cu sens unic sau vreun magazin de dulciuri - "Reconfigurare traseu, va rugam asteptati." Si am intalnit in ultima perioada multi oameni ce calatoreau singuri. Cu pedala de acceleratie la podea, pareau dezorinetati, dar atat de dornici sa calatoreasca si sa iubeasca. Daca ar calatori impreuna, probabil ca ar fi foarte siguri de drumul ales, ar avea acea incredere in ceea ce sunt si ceea ce fac, ar putea conduce cu ochii inchisi si totul ar fi sub control.

Mult timp am crezut ca forma groteasca a dragostei este ura. Dar nu am simtit niciodata ura, desi dragostea a fost acolo intotdeauna. Ca si frica. Ce nu face un cavaler pentru domnita lui? Pleaca in calatorii initiatice, se lupta cu balauri si se imprieteneste cu diverse creaturi. Neinfricat in numele iubirii.
Iubirea face ca drumul sa aiba sens, asa ca ce te-ar mai putea speria? Dar sufletele singure pe care le-am intalnit mergeau brownian si aletaroiu, fiind constiete de cat de mult au de oferit, fara a putea trimite toate aceste energii dulci catre cineva anume. Si as vrea sa le ajut. Dar ajutorul nu vine din exterior, ci doar din propia fiinta. Iar cand e atata dragoste de oferit, pare ca inceputul e sa te iubesti pe tine, fara a pune EU in fata. Iar asta e o necesitate pentru a putea imprastia praf de stele in jurul tau, mai departe.

Despre intrebari de sezon

Dupa ce s-a terminat perioada clasicei intrebari "Ce faci/ai facut de Craciun?" imbibata cu raspunsuri-cliche legate de cantitatile de mancare si alcool, cadouri si brazi impopotionati inconjurati de familie si prieteni cantand si tinanduse de mana in jurul sorcovei din casa, vine motivanta intrebare - "Ce faci de Revelion?". In acest an am auzit peste tot un nu stiu general, ca si cum oamenii si-au pus planurile in cui si vor sa petreaca subtil. Cam asa se inchide small-talk-ul din lift intre etajul 3 si 6.

Decizii, decizii...

Despre iubitul meu

Iubitului meu i-a trebuit foarte mult pana s-a numit "iubitul meu". A fost intai "blondu' din club", apoi "prietenul meu", apoi "prietenul altora", apoi din nou "prietenul meu" pentru ca intr-un final sa fie "iubitul meu". Iar dupa asta, pare-mi-se ca a mai trecut ceva vreme pana am fost si eu "iubita lui". Fucked up cum suna, ai crede ca nu a fost relatie mai decelerata si mai dubioasa, dar cumva toate relatii sunt asa, nu?
In adolescenta, bunica-mea imi zicea: Cand ti-oi lua un barbat, asa cum zicea bunica ei, Dumnezeu sa o ierte, pai trebuie sa fie unul sa-l vezi tu deasupra ta, ca altfel fara respect si putina admiratie, a pai n-o sa tina. Si da, tare mai avea dreptate.
Si cumva a fost greu tare cand ai o impresie prea buna despre propria-ti persoana. Eu cumva m-am gasit cu un astfel de om, un om care reuseste sa te impresioneze in fiecare zi, un om care iti aduce zambetul larg pe buze cand il vezi si in vorbe cand il auzi, un om interesant si special, mai special pentru tine decat cei din jur. Si caruia iti place sa ii oferi ce ai mai bun, sa fii tu mai bun pentru el, sa il rasfeti si sa ai grija de el, sa il saruti si atunci cand il doare si cand nu. Cumva simti sa imparti totul si inchizi ochii si te lasi dus, desi in sinea ta, poate iti e frica. Si nu poti sa te abtii sa nu pui mana si sa saruti, si nu poti sa te abtii sa nu ii auzi vocea si nu poti sa te abtii de la nimic. Si esti in acel moment in care poti sa fi exact ceea ce esti, sa faci tot ceea ce simti si sa vorbesti despre orice oricum.
N-o sa zici despre iubitul meu ca e cel mai bun sau cel mai frumos. E doar acea potrivire pe care ti-o doresti si pe care o modelezi. Si tot ceea ce conteaza e ca eu il vad asa cum nimeni nu il poate vedea, cel mai perfect. Si de aceea vreu sa fie si calm, si liniste, si echilibru, si fericire si explozie si nebunie si surpriza si uimire. Si de aceea il iubesc.

Despre sentimente mizere

Devine greu sa iti recunosti sentimente primare, de multe ori murdare, de care ti-e scarba, te feresti, desi ele ard incandescent in tine. Ti-e rusine sa recunosti ca esti lacom sau egoist, ca esti rau sau ca iti place sa controlezi. Ti-e frica de tine asa cum esti si nu te poti impaca cu ideea ca unele lucruri fac parte din tine, iar reactiile tale necontrolate aduc la suprafata franturi din ceea ce esti cu adevarat. Si o scuza ca - Asta sunt eu! - nu te scoate la liman.

Despre aglomerari urbane

W Y NO SOUND THE SAME?

Despre genetica si lasitate

M-am asezat pe terasa la Stabucks cu un Venti Caramel Hazelnut White Cream Mocca Latte si am fumat trei tigari la rand. Eram nerabdatoare. Si emotionata. Prima intalnire cu o persoana ce nu ma cunostea, dar deja ma iubea. Nu stia cum ma cheama, dar se gandise la mine si ma asteptase timp de vreo doua decenii jumate. Acum a fost momentul potrivit, atata tot. Acum, intr-o zi cam rece si vanturoasa de miercuri, am stabilit intalnirea. Mi s-a parut ca l-am vazut, asa ca mi-am ascuns privirea. Pun mana pe telefon, cineva imi raspunde, dar singurul sfat care vine este "Fii curajoasa, ce naiba!". Ma uit din nou de la terasa catre bar, nu e acolo. Poate doar mi s-a parut. Pun din nou pana pe telefon sa dau verdictul, dar in momentul acela apare. Fac din mana si peste cateva secunde primesc o imbratisare stangace.
Timp de vreo doua ore stau fata in fata cu persoana pe care o faceam responsabila de copasele mele dezvoltate si dantura proasta. Nu ma asteptam sa aflu ca si cateva urme de caracter se pot mosteni absurd.  Era senzatia aceea tampita ca te cunosti de o viata, cand de fapt, chiar ar fi trebuit sa ne cunoastem de o viata. Doar doi oameni care nu se judeca, nu au nimic de reprosat, ce nu vad decat bunatate si sinceritate si care nu prea stiu de unde sa o apuce. Cu statura mea puternica m-am lovit de lasitate, lipsa de responsabilitate si egoism, ziduri pe care le-am acceptat fara sa stramb din nas. Asa cum el nu si-ar permite sa imi reproseze nimic, eu sunt prea toleranta si intelegatoare sa judec sau sa condamn. De departe, pareau doar doi indragostit la o intalnire, ea putin cam tanara pentru el, el putin cam entuziasmat si stangaci, ea doar timida si atenta.
Dar cel mai mult ma bucur ca s-a intamplat. Replica ce a strabatut seara in mod repetat din ambele directii: "Cat ma bucur ca ne-am intalnit!"

Despre oameni, bucurii si chestii adiacente

Vorbesc mult, uneori fara sa gandesc si sa diger, de cele mai multe ori fara sa ma opresc si sa ascult, doar cu asteptarea ca interlocutorul meu sa termine pentru a-mi spune EU parerea. Intr-o mare egocentrica, cu fluxuri de 1:1 si dorinta de a fi inconjurata de lume, am cunoascut o persoana genetic asemanatoare. Si m-am lasat prinsa in plasa de siguranta, sincera si cu ochii inchisi. Sa te prefaci ca esti altcineva este un efort prea mare, de care ma lipsesc.
N-as stii sa spun mare lucru din ceea ce am vorbit sau am auzi, ci superficial idei marunte. Dar ma bucura ca exista si imi place sa cred ca e doar inceputul unei relatii frumoase. Planuri.
Cand las masca jos si sunt eu goala in fata lor, nu fac decat sa vorbesc cu ei. Asta imi place mie cel mai mult: oamenii. Sunt fascinata de ei, cu ei, prin ei. Ii descopar in fiecare secunda si nu incetez sa ma minunez. Ii ascult fugitiv, le urmaresc privirea, dar nu-i privesc niciodata in ochi. Oamenii sunt frumosi, cu totii, si sunt idividuali chiar si atunci cand striga in cor, cu fulare la gat, cantece scadate, cu aere de huligan, in metrou. Si iubesc sa traiesc alaturi de ei si cat mai aproape de suflul lor.

Despre altfel de viata

Nu am inteles multe lucruri pana acum. Probail a lipsit revelatia, momentul, cotitura sau doar oamenii din jur. Dar viata s-a spalat de lesuri inutile si de realizari marete, precum si de dorinte stupide incadrate in clisee.
Spalatul vaselor aduce momente de realizari stupide. Si azi m-am simtit tanar, asa cum admiram si cum imi pacea sa cred ca mi-as permite sa fiu vreodata. A inceput sa se dezvolte simtul civic si dorinta catre frumos. Si descoperi lucruri care au fost acolo dintotdeauna, dar niciodata nu vor mai putea fi privite la fel. Cafeaua de la Starbucks a capatat un alt sens decat cel nejustificat de scump invelit in hipstereala, parcurile din Bucuresti au devenit mai verzi, mai luminoase, mai interesante la fiecare colt, nu doar locuri stupide de promenada languros-roamntica. Cand se ia lumina, e un moment prielnic de a te pierde pe stradute, nu de a injura enervata Enel-ul si a numara liniutele de la bateria laptopului. Niciodata primavara si soarele nu au avut un gust mai bun ca in acest an, in care se anunta lucruri marete. Guvernul cade, euro creste, Lady Gaga concerteaza la Bucuresti, iar Nicusor Dan candideaza la primarie. La urma urmei, e 2012, anul marcant. Pentru unii, poate. Pentru mine, enorm.
Se spune ca e foarte important cum iti incepi anul. Iar eu am terminat si am inceput intr-un ritm fantastic. Dupa ce am obosit 4 ani alergand spre mult prea multe directii si cerinte de autodepasire externa, ma odihnesc, imi trag rasuflarea si ma bucur ca mi-au ramas atatea de realizat intern. Si dupa ce m-am impastiat in particule elementare dupa tot ceea ce a trecut, acum ma adun din diverse locuri si nu contenesc sa imi dau singura motive de uimire.Cu o teama justificata ca nu mai fac ceea ce trebuie, outside the box contingentele se schimba. Si ceea ce trebuie, nu mai trebuie. Ca intr-o dimineata frumoasa in care te trezesti si iti propui cu indarjire o lista lunga de lucruri pe care trebuie sa le faci, iar dupa-masa ajungi la concluzia ca pot fi amanate la urma urmei.
Cand memoria ta dureaza 15 secunde, incepi sa gandesti fiecare miscare in pasi simpli. De acolo, mai vezi tu ce va urma.
- Trebuie sa ajungi acolo, si acolo, si acolo...
- Hai sa ajungem intai aici, si dupa mai vedem ce si cum.
Asa se sparg planurile marete in scopuri simple si dezorientate. Da, sunt in tanar dezorientat. Asta era.