miercuri, 16 ianuarie 2013

Despre razboinici si pieriri


Nehotarati daca suntem victime sau aventurieri care stau pe aceeasi rogojina cu zeii. Nehotarati daca vrem sa traim sau doar sa mimam viata, dintr-o lene de a intelege, de a iscodi existenta si a o obliga sa dea niste raspunsuri care sa aduca echilibru in toata nebunia ce va ramane nebunie, dar una decisa, asumata si controlata.
Paradoxal, desigur, dar asa cum traim ca si cum am fi eterni, putem fi si nebuni ca si cum am fi normali!





Dragostea este o halucinatie, o imaginare de sine si de celalalt. Partial adevarat. In orice dragoste exista o doza mare de autoconvingere, de autohipnoza, de adancire volitiva intr-o obsesie dulce.

Pentru ca de fapt ne dorim sa nu ne mai apartinem. Pentru ca de fapt responsabilitatea de a fi fericit prin tine insuti este delegata acum unui alt Eu, de care depindem cu cel mai mic gest, privire sau zambet. Pentru ca ne indragostim de fapt de modul idealizat in care ne vede celalalt. Pentru ca visam sa fim acea frumusete si bogatie pe care partenerul o vede in noi.